luni, 7 februarie 2011

La Chişinău

Am fost prima oară la Chişinău acum doi ani, de fapt eram în tranzit spre Ucraina. Duminică am revenit în capitala Republicii Moldova, Basarabiei, cum prefer eu să îi spun.
Am fost debarcat în plină Piaţă Centrală, undeva lângă Bulevardul Ştefan cel Mare, o zonă centrală, din maşina cu care venisem. M-am simţit cam ca Bear Grylls având doar un rucsac în spate şi destule idei despre ceea ce voiam să văd, luasem ceva informaţii de pe net şi de la cunoştinţe, plus ceea ce văzusem înainte.
Centrul este o zonă cu străzi dispuse în unghiuri drepte, cu edificii în stiluri variate. De la clădirea tip prăvălie - magazin la parter plus etaj(e) - la construcţii urbane cu rol public - Teatrul Naţional, Gara Feroviară, Sala cu Orgă, Primăria, sediile instituţiilor administrative naţionale - şi până la clădirile recente - ULIM, Sky Tower - am remarcat o multitudine de influenţe şi funcţionalităţi caracteristice fiecărei perioade. Era sovietică a lăsat o amprentă apăsătoare pe oraş, dar tendinţe ultimilor ani e de reîntoarcere la europenism, la deschiderea către România şi Occident, prin clădiri moderne şi regândirea spaţiului urbanistic.
Magnifică este opoziţia vizuală dintre Catedrală şi Sediul Guvernului. În spaţiul respectiv se află, chiar în zona dintre cele două monumente, un arc de triumf şi, undeva în partea laterală a pieţei, statuia lui Ştefan cel Mare. Opoziţia ideologică dintre comunism şi ortodoxie a fost rezolvată oficial prin proclamarea independenţei Republicii Moldova. Opoziţia vizuală rămâne, dar intrând în interiorul bisericii se observă o grijă pentru recuperarea identităţii româneşti.
Centrele urbane deveniseră adevărate colonii ale URSS. Oraşele au fost dezvoltate forţat, au fost aduşi rusofoni, românii moldoveni neavând acces la funcţiile publice sau apartamentele construite în era sovietică. Fondul locativ din perioada sovietică era destinat aproape exclusiv "elitei" ruseşti. De multe ori vârfurile intelectuale şi economice româneaşti au fost brutal înlocuiţi de oameni de o calitate îndoielnică, a căror singur merit era originea rusească sau obedienţa faţă de regim. De altfel românii moldoveni se întreabă şi acum cum îşi putea abandona casa, familia şi ţara un om gospodar care accepta să plece de la baştină. Probabil şi ruşii relocaţi în Basarabia fuseseră supuşi unor presiuni.
Am regăsit oameni schimbaţi în bine, zic eu. Hainele sunt în mod uimitor de alert asortate la cele vestice, tinerii mai ales aducându-mi aminte de "rebelii" noştri. Bineînţeles că există pensinonarii nostalgici, ca în România, şi populaţia de origine rusă ori rusificată care se plimbă mândră pe Ştefan cel Mare afişând un complex de superioritate desuet şi muribund. Moldovenii nativi seamănă mult cu românii din Iaşi sau Bucureşti, oameni roşi de nevoi, dar care se luptă cu vremurile plini de speranţa într-un viitor mai bun.
Majoritatea inscripţiilor sunt în limba română, panourile publicitare şi anunţurile stradale sunt scrise într-o limbă perfectă, respectând toate standardele de marketing. Cel puţin în zona centrală au fost înlocuite textele în rusă, supravieţuind totuşi unele texte utilitare, mai ales spre periferii. Pe unele ziduri sau garduri am observat grafitti în limba română de genul "Votaţi...".
În Piaţa centrală, în zona gării sau în pasajul subteran de pe Ştefan am auzit manele, manele în limba română, din România. Înseamnă că trec printr-o fază de maturizare, la fel ca Bucureştiul acum ceva ani. Pe stradă se fumează, se mănâncă seminţe de floarea soarelui, se scuipă. Uneori mai poţi lua o brâncă, mai ales că fiecare se grăbeşte spre interesele personale. Dacă întrebi ceva pe stradă, unii pot refuza pentru simplu fapt că nu vor să gavarească română, oamenii sunt drăguţi şi te ajută.
Transportul public se face cu autobuze, troleibuze şi maxi-taxi, numite acolo rutiere. Taxarea este în mijlocul de trasport - 2 lei la stat, 3 lei cu rutiera.
Am mâncat la un restaurant din centru, cel cu autobuz în interior. Pe ziduri erau plasme care difuzau un agresiv MTV UK. Femeia de la bar se uita nedumerită când la mine, când la plasma de deasupra mea.  Chelnerul, un tânăr pirpiriu pe care l-am întrebat de ziare, se mişca în ritm de om care vrea să îşi facă treaba. Am luat nişte peşte şi cartofi prăjiţi - proaspete ambele - şi o bere Chişinău. Am dat 37 de lei, cam 11 lei româneşti. În privinţa monedei şi schimbului valutar nu sunt probleme, oraşul fiind sufocat de exchange offices.
Cei care merg din România nu trebuie să aibă prejudecăţi în privinţa limbii. Se vorbeşte o română corectă, cu accent moldovenesc, problemele apărând cu unele rusisme şi arhaisme, dar să nu uităm că noi am adoptat neologisme franceze şi, mai noi, anglicisme. Tinerii se complac uneori într-o româno-rusă, un fel de argou tare interesant. De exemplu, unei rădăcini ruseşti adaugă terminaţii sau flexiuni româneşti. În rutieră am auzit şi găgăuză, un dialect turcic.
Per ansamblu Chişinău este un oraş care merită vizitat, cu oameni de treabă şi vrednici de încredere.

Niciun comentariu: